sâmbătă, 3 mai 2008

Fotbal / Liga I-33: FC Farul - Oţelul Galaţi Duel pentru puncte şi bani

După cinci victorii consecutive, FC Farul joacă duminică, de la ora 16.45, pe teren propriu, un mini-derby pentru locul 8 în clasament, cu Oţelul Galaţi, în etapa a 33-a a Ligii I. Fără grijile retrogradării graţie rezultatelor excelente înregistrate în retur, constănţenii vor juca şi la spectacol împotriva grupării pregătite de Petre Grigoraş, antrenorul care s-a aflat pe banca tehnică la cele mai mari performanţe din istoria formaţiei de pe litoral. Partida se anunţă una extrem de disputată, cele două combatante avînd şanse să-şi îndeplinească obiectivele stabilite la începutul sezonului. Chiar dacă au fost angrenaţi în lupta pentru evitarea retrogradării pe tot parcursul campionatului, “rechinii” pot încheia în primele zece poziţii ale clasamentului, ceea ce ar însemna că-şi vor încasa prima de obiectiv. În plus, orice loc mai sus în ierarhie aduce mai mulţi bani clubului din drepturile de televizare, sume deloc neglijabile, ţinînd cont de bugetul destul de mic al Farului. De partea cealaltă, Oţelul se luptă cu FC Vaslui pentru locul 7, care asigură prezenţa în ultimul tur al Cupei UEFA Intertoto. Cum reprezentanta României în această competiţie va întîlni o formaţie de mijlocul clasamentului din Belgia, şansele de a merge în Cupa UEFA sînt destul de mari. “Sperăm să mai scoatem şase puncte în ultimele două etape şi să prindem locul 7 care duce în Intertoto”, a declarat antrenorul Oţelului. Pe lîngă lupta pentru poziţia din clasament va fi şi un duel al orgoliilor între cei doi tehnicieni, mai ales că “Grig” este foarte iubit de suporterii constănţeni.

Formaţiile probabile - FC Farul (antrenor Ion Marin): G. Curcă - Farmache, I. Barbu, Şchiopu, Maxim - Băcilă, Teekloh, Todoran, M. Nae - Gerlem, Gosic; Oţelul (antrenor Petre Grigoraş): Kolev - Cojoc, Nogo, Jelev, Sălăgean - G. Paraschiv, Ad. Ionescu - D.Stan, Viglianti, Deac - E. Jula.

Niciun comentariu: