marți, 3 iunie 2008

Farul s-a înţeles cu atacantul Lucian Pârvu


Craioveanul de 26 de ani Lucian Pârvu, jucător de profil ofensiv, s-a înţeles ieri cu FC Farul, iar astăzi va semna un contract pe trei ani. Pârvu este al doilea fotbalist pe care îl achiziţionează Farul, după mijlocaşul Roberto Iancu, ambii fiind înregimentaţi în doar două zile de la începerea pregătirilor.

Poreclit „Căţelu”, Lucian Pârvu (născut pe 14 iunie 1982) joacă atacant sau mijlocaş dreapta, iar în sezonul trecut a activat la Gloria Bistriţa. În cariera sa, a mai evoluat pentru Extensiv Craiova (două sezoane în Liga a II-a), Ergotelis (Grecia) - trei sezoane (2003 - 2006), echipă cu care a promovat în prima divizie, Olympiakos Nicosia (Cipru) - un retur, şi U Craiova (2006 - 2007).
„Ne-am înţeles astăzi (n.n. - ieri) cu Lucian Pârvu, iar mâine (n.n. - astăzi) urmează să semnăm un contract pe trei ani”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Ion Marin, antrenorul principal al Farului.
Prima achiziţie din această vară a Farului, mijlocaşul Roberto Iancu, a efectuat ieri primul antrenament alături de „rechini“, şedinţa desfăşurându-se pe terenul mare, în prima parte a zilei. Jucătorii au susţinut şi unele teste fizice. Alături de Iancu, li s-au alăturat fariştilor alţi doi jucători, tânărul atacant nigerian Kenny Fatai, şi fundaşul central de 20 de ani Ionuţ Lucian Bubuleandră, de la Farul II. De pe margine, constănţenii au fost urmăriţi de fostul farist Cosmin Paşcovici, acum la UTA, cu care va începe pregătirile pentru Liga a II-a pe 1 iulie. Astăzi, Farul se va pregăti pe plajă.
Sosit de la Progresul Bucureşti, Roberto Iancu a declarat, pentru „Cuget Liber”, că se bucură că poate juca din nou în prima divizie. „Vreau să ajut echipa cât pot de mult să se situeze în prima parte a clasamentului şi să nu mai aibă emoţiile din stagiunea trecută”, ne-a spus jucătorul.
Născut la Bucureşti, pe 26 martie 1982, Iancu a făcut junioratul la Rapid (unde l-a avut coleg pe Tibi Moldovan), după care, timp de şase ani, a jucat numai la Progresul, fiind coechipier şi cu Marius Nae. Roberto, a cărui mamă se cheamă…Constanţa, a jucat cel mai mult la Progresul cu numărul 24 (ieri a avut echipamentul cu numărul 19), şi îi admiră pe Dică, Trică, Cr. Ronaldo şi Kaka.
Mijlocaşul liberian al Farului, Ben Teekloh, a fost doar rezervă în partida pe care Naţionala sa a încheiat-o la egalitate, 1-1, acasă, cu Gambia, în primul meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. „Nu am jucat întrucât, cu două zile înainte de meci, m-am accidentat. Acum sunt mult mai bine şi cred că voi fi apt pentru disputa din Algeria, de vineri. Cred că mă voi întoarce la Constanţa în jur de 25 iunie”, ne-a declarat Ben.

Sursa: Cuget Liber

Niciun comentariu: