vineri, 18 aprilie 2008

CVM Tomis aşteaptă sprijinul publicului

Conducerea echipei Club Volei Municipal Tomis Constanţa a organizat, ieri, la Restaurantul “Temple”, o întîlnire cu presa, în care a prefaţat ultimele meciuri contînd pentru finala Diviziei A1 la volei masculin. Partidele dintre CVM Tomis şi VCM Piatra Neamţ sînt programate sîmbătă, duminică şi luni, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, însă gazdele speră să nu fie necesar şi al treilea joc. „Sper ca duminică să fie sărbătoare atît în calendar, cît şi pentru echipa noastră. Vrem ca duminică să ne bucurăm împreună cu publicul de al doilea titlu naţional”, a declarat Serhan Cadîr. Directorul executiv al clubului de pe Litoral a anunţat şi premiile care vor fi oferite spectatorilor la tombola organizată de CVM Tomis, o tombolă devenită deja tradiţională cu prilejul meciurilor importante de pe teren propriu. Astfel, la fiecare partidă, prin tragere la sorţi, sponsorii grupării constănţene vor oferi publicului: un week-end la Pisa pentru două persoane şi unul la Tuşnad, tot pentru două persoane - Icar Tours; un televizor - Polaris M Holding; cinci telefoane mobile - Telegraf Advertising; două cine romantice (în valoare de 200 RON) - Restauranul “Temple”. Serhan Cadîr a mai anunţat surprize şi la festivitatea de premiere a campioanei, apoi a reiterat intenţia Tomisului de a juca în Liga Campionilor în sezonul următor: „Noi, din punct de vedere organizatoric, am rezolvat ceea ce a depins de noi. Cum coeficientul României este insuficient, rămîne acum ca şi Confederaţia Europeană de Volei să considere că Tomis merită să joace în Liga Campionilor şi să-i acorde un wild-card”.

Şi reprezentanţii echipei prezenţi la conferinţa de presă au subliniat importanţa meciurilor cu nemţenii. „Este un moment istoric în viaţa echipei. Avem şansa de a aduce bucurie publicului constănţean, care este cel mai frumos public din ţară dacă vorbim despre volei. Aşteptăm în tribune cît mai mulţi spectatori, care să ne poarte spre un nou titlu. Va fi o mare bucurie să devenim campioni la noi acasă şi să sărbătorim împreună cu fanii. Sper să fie la fel şi în Cupa României”, a declarat Florin Voinea, jucător a cărui carieră s-a derulat numai la Constanţa. „Sîntem pregătiţi pentru aceste meciuri decisive. Sînt convins că nu vom repeta execuţiile slabe şi nu vom mai avea probleme cu moralul, cum s-a întîmplat în al doilea joc de la Piatra Neamţ. Trebuie să ne controlăm emoţiile, pentru că în aceste partide se joacă un întreg campionat. Aşteptăm mult public în sală, entuziast şi care să ne încurajeze pentru a lua titlul”, a spus şi antrenorul principal Stelio De Rocco.

Sursa: telegraf

Niciun comentariu: