Tinerii fotbalişti ai Farului Denis Alibec (atacant) şi Cosmin Matei (mijlocaş) au fost printre cei mai buni jucători ai Naţionalei Under-17 a României la recent încheiata grupă de calificare la Campionatul European.
Chiar dacă tricolorii nu au ajuns la competiţie, deşi au remizat cu Spania şi Italia şi au învins Austria (în cele trei meciuri, Alibec marcând două goluri, iar Matei dând o pasă decisivă), prestaţiile celor doi au atras privirile multor echipe, atât din ţară, cât şi din străinătate, una dintre formaţiile de peste hotare fiind, potrivit unor surse, AS Roma.
Şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, s-a declarat încântat de Alibec, pe care l-a numit „noul Van Basten”.
Constantin Gache, preşedintele Farului, care a asistat la meciul cu Italia (1-1), a remarcat şi el evoluţiile excelente ale celor doi, care sunt piese de bază la lot.
În legătură cu interesul altor formaţii pentru ei, Gache a declarat, pentru „Cuget Liber“, că „Alibec şi Matei sunt jucătorii noştri şi nu se pune sub nicio formă problema să ne despărţim de ei, atât de tineri şi atât de promiţători şi fără măcar să fi ajuns la echipa mare“.
„Am jucat bine la aceste preliminarii, dar nu am avut noroc să ne şi calificăm la turneul final. Am auzit şi noi vorbindu-se de diferite formaţii care ne-au remarcat, dar pe amândoi ne interesează acum Farul, pentru care vrem să ne facem datoria şi la care sperăm să jucăm mulţi ani“, a declarat Alibec, pentru „Cuget Liber”.
Pe 5 aprilie, Alibec şi Matei sunt convocaţi din nou la lot, pentru două zile de pregătire la Mogoşoaia, iar între 7 şi 13 aprilie pentru un stagiu în Turcia, care va cuprinde şi două meciuri de verificare cu formaţia naţională similară a „Semilunei“
Sursa: Cuget Liber
Ne-am mutat la adresa:
miercuri, 2 aprilie 2008
Alibec şi Matei au impresionat-o şi pe AS Roma
Etichete:
FC. Farul Constanta
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu