Ion Marin, antrenorul principal al Farului, crede că Pandurii, adversara de luni a „rechinilor“, de la Constanţa, a renăscut de când a revenit ca antrenor Eugen Neagoe, poate pune probleme, dar Şchiopu şi compania nu-şi mai permit să rateze victoria, una foarte importantă pentru Farul.
„De când portughezul Teixeira a plecat de pe banca tehnică a gorjenilor, aceştia au renăscut. Joacă bine, se angajează. Ne pot pune probleme, dar noi nu ne mai permitem să nu câştigăm. Fiecare etapă care a rămas până la final e pentru Farul o filă a paşaportului său pentru Liga 1. Cu toţii credem în grupul de jucători, în valoarea şi potenţialul lor. Suntem alături de ei. Băieţii au dovedit că se pot bate de la egal la egal cu granzii campionatului. Eu am încredere că vom scăpa”, a declarat Ion Marin.
„Săpăligă“ nu consideră decisiv meciul cu Pandurii, precizând că socoteala se face având în vedere toate meciurile care au mai rămas de jucat, nu unul singur.
„După calculele noastre, mai avem de câştigat 14 puncte pentru a ne salva de la retrogradare. În continuare, vom juca fiecare meci ca ultimul din viaţa noastră”, a mai spus antrenorul.
Pentru meciul de luni, sunt absenţe în ambele tabere. La Farul nu vor juca Todoran (suspendat) şi Gerlem (accidentat, microruptură fibrilară), dar se încearcă recuperarea lui Gosic şi Farmache, iar la Pandurii lipsesc Vasilache (suspendat), L. Mihai şi Mândrean (accidentaţi).
În ciuda indisponibilităţilor, Ion Marin spune că are soluţii: „Toţi jucătorii trebuie să fie pregătiţi şi să dea totul pentru echipă când apelăm la ei”.
Tehnicianul Farului a ţinut să-i răspundă şi antrenorului CFR-ului, Ioan Andone, care a spus că „rechinii“ au cedat fizic în repriza a doua a meciului de la Cluj.
„Dacă e aşa, atunci de ce, în ultimele 15 minute, Tony gâfâia după Mendy şi am avut acele ocazii prin care puteam egala? Şi ce să înţeleg, că CFR a fost obosită în prima repriză? Andone trebuie să scuze şi el cu ceva prestaţia echipei sale”, a punctat Ion Marin.
Sursa: Cuget Liber
Ne-am mutat la adresa:
sâmbătă, 22 martie 2008
„Farul joacă pentru o nouă filă a paşaportului de Liga 1“
Etichete:
FC. Farul Constanta
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu