marți, 25 martie 2008

„Am fost executaţi“



Ca şi în partida cu CFR Cluj, Ion Marin a atacat arbitrajul lui Ionică Serea, contestând justeţea acordării penalty-ului din care oaspeţii au câştigat şi nepenalizarea jocului dur al Pandurilor. „Săpăligă“ crede că arbitrajele potrivnice sunt efectul nenumăratelor memorii făcute de Farul.

„Riscul memoriilor era unul asumat, ştiam că poate fi ca un bumerang. Am fost din nou executaţi. Nu cred că a fost 11 m. Nu mai vorbesc de atacurile din preajma careului, care au fost din spate, periculoase şi nu s-au dat lovituri libere şi cartonaşe galbene. Arbitrajul lui Ionică Serea, mai cu seamă din repriza a doua, m-a uimit. Îl ştiu arbitru bun, dar ceea ce a interpretat acum n-am mai văzut. Ridică semne de întrebare şi faptul că, la final, el şi brigada sa au ieşit printre primii spre tunel, lăsând jucătorii pe teren. E foarte greu să mai înţelegi cum arbitrează «cavalerii» şi ce vor. Probabil că arbitrează la ordine şi răspund foarte bine la butoane“, a acuzat Ion Marin.
Despre prestaţia Farului, tehnicianul a spus că elevii săi nu au mai reuşit un joc bun, precum cele anterioare, contând şi absenţele lui Todoran şi Gerlem.
„Am evoluat fără luciditate.
Ne-am angrenat în lupta cu adversarul, una oarbă. Chiar dacă am avut şansa egalării imediate, în continuare nu am reuşit să fim lucizi şi, ceea ce e mai trist, atacul a fost iar steril. Avem o mare problemă în ofensivă”, a punctat Ion Marin.
„Săpăligă“ a remarcat că Farul a pierdut un joc de şase puncte. Antrenorul nu va ceda însă şi va rămâne până la capăt alături de jucători.
„Este o seară tristă pentru noi. Şi un punct ne era bun. Nu sunt laş, aşa că merg până la capăt, lângă jucători. Trebuie să sperăm în salvare şi să jucăm fiecare meci, deşi arbitrajele ne sunt potrivnice. Singura soluţie pe care eu o văd este să sprijinim în continuare grupul de jucători“, a mai spus antrenorul.

Sursa: Cuget liber

Niciun comentariu: